| 3 fev 2005 Draga Dan, In momente ca acestea nu ne mai intrebam ce este just si ce nu. Poate eu nu resimt toata durerea ta pt. ca nu stiu sa fiu in locul tau, dar daca ti-o comunic si eu pe a mea este pt. a incerca sa ti-o dizolv oarecum, sa ti-o fac mai suportabila. Tudor exista si nu vreau sa pun la indoiala acest fapt. E parte din filozofia mea actuala, cea de a privi prezentul. Trebuie intervenit asupra suferintei lui, pt. a o stopa fie si numai pt. o ora, iar asta voi faceti din rasputeri. Ii permiteti sa-si recapete macar un dram de forta . E in sensul a ceea ce-si doreste si Tudor. El spune ca nu mai poate dar nu ca nu mai vrea sa lupte. Voi faceti iar totul pt. ca el sa poata exista. Ii sunteti atat de prezenti in acets implacabil prezent. Va intrebati desigur daca nu cumva ii prelungiti suferinta dar, cum spui tu, aici e diferenta neta intre a fi sau nu. Nu cred ca voi aveti de ales. Poate doar el. Eu sufar pt. el in felul meu « virtual », asa cum l-am cunoscut. In ultimele luni n-am mai fost capabila decat de activitati de rutina, fiind la sol cu creativitatea. Lui Tudor n-am mai putut sa-i trimit decat pozele altora, culese de pe web. Nu pot sa-mi impart mahnirea in antuarjul meu, dar sotul meu mi-o simte si incearca sa ma distraga cat stie de bine. I-am spus in esenta despre calvarul vostru si l-am lasat fara grai. Imi planifica vacante si iesiri. In luna aceasta aniversam 30 de ani de casatorie si ar trebui sa ma pot bucura... Ti-o scriu cu lacrimi in ochi dar nu ca sa te descurajez sa-mi scrii. Chiar te rog sa nu uiti ca poti imparti cu mine tot ce crezi ca te poate usura, cat de cat. Ma simt utila preluand durerea voastra si ma simt atat de inutila fata de tot restul. V-as suna la telefon in fiecare zi, dar de cate ori formez numarul ma inunda lacrimile. Pe web calc probabil exact pe urmele voaste in cautare de solutii, dar nu contenesc s-o fac. Nu te judeca nimeni cum iti iubesti fiul si mi se pare atat de firesc tot ce-mi scrii. Am niste poze cu Tudor. Pe primele am nimerit fara stirea lui (sunt cu fostii lui colegi de liceu), cam la un an de cand ne scriam. Apoi mi-a trimis si altele, la insistenta mea. Zice ca acum am tot ce are si el, dar pe cea cu voi doi n-o am. M-a fascinat frumusetea lui, mai ales cand nu ma asteptam dupa cum se descria pe sine. Atunci mi s-a parut o fandoseala ca nu se placea, parte din tendinta lui generala de a se subestima. Nici inainte de a se vedea bolnav n-a putut sa-mi explice fondul de nefericire care-l apasa si pe care i l-am simtit din primele fraze. L-am pus pe seama unei iubiri pierdute sau ceva de genul acesta prin care am trecut cu totii. Am incercat foarte mult sa-i dau incredere in viata, pana la a-i povesti bucuria mea de a trai ... i-am parut chiar lipsita de modestie. Nu te indoiesti ca doresc in fiecare moment, cu toata suflarea mea, sa invinga miracolul vietii asupra lui Tudor. Ii scriu iar si iar, sperand ca-si poate deschide mesajele, ca-l astept inapoi, ca-i sunt alaturi. Doina 5 feb 2005 Te rog spune-i lui Tudor ca acum fac cuprinsul la epistolar, asa cum mi-a sugerat... Doina, sigur ca ii voi spune. Astazi (la noi este trecut de ora 1.00 deci este Duminica) ma duc pe la 14.00 sa stau cu el pentru ca face a doua serie de perfuzii. Prima, cea de sambata a avut un efect benefic asa ca se simte ceva mai bine. Dar este foarte slabit as spune eterat, are ochii mari si...barba. Stam de vorba pe parcursul celor 3 - 4 ore cat dureaza perfuzia Doina, sunt sigur ca ai citit Povestea lui Iov. Este absolut socanta asemanarea intre absurdul (aparent) patimirilor din poveste si din realitatea de acum. Este deasupra puterii mele marunte de a lega ceva din cele ce se petrec cu noi aici, puterea minunii de baiat ce mi-a fost dat. Ma ingrozesc cat de rau l-a deformat blestemul asta de boala, ma ingrozesc ranile de pe corpul lui de la escare, ma ingrozeste suferinta pe care anevoie si-o mascheaza. Si nu stiu de ce. Tot ce pot spera este ca atunci cand toate astea vor fi uitate sa-i fie foarte bine si ochii lui sa-mi fie lumina oriune ne-am afla, pentru ca vreau sa cred ca vom fi alaturi. Te rog Doina sa-i multumesti si sotului tau pentru intelegere si compasiune si sa ne ierte ca din pricini nu de noi dorite va tulburam normalitatea. Si inca ceva, sper ca acel "epistolar" sa continue si sa lege timpul la prezent. Multumesc,Dan 6 feb 2005 Draga Dan, Incerc sa cred ca si perfuziile de azi i-au facut bine lui Tudor. Ma tem insa de drogurile ce le contin si ma tem de tot... Mi-am tot cautat un moment sa va sun in timp ce spui ca erai cu el dar... n-am putut sa-mi controlez emotia pe care chiar n-aveti nevoie sa mi-o auziti. Cum faceti voi sa-l incurajati cand sunteti cu el, cum fac toti prietenii care va sustin? Ma simt acum cea mai incapabila. Voi n-aveti de multumit nimanui pt. nimic fiindca nimeni nu poate face ceea ce ar trebui: sa-i gaseasca leacul lui Tudor. Doar el si voi, cei din imediata lui apropiere sunteti inestimabili pt. felul cum va confruntati cu acest dat. Nimic, nici o pilda si nici o figura emblematica nu vi se poate compara, totul paleste in fata cumplitei voastre experiente. Nu exista explicatie sau sens in niste forte atat de oarbe. E de blamat natura si universul pt. ca au creat ceea ce nu pot controla si putin le pasa. Slabiciunea mea asteapta miracolul care ar face ca "epistolarul sa continue si sa lege timpul la prezent". Sa ne putem relua inconstienta. Spune-mi ca s-a revigorat Tudor. Doina |
 |
 |